Managerul Spitalului „Bagdasar-Arseni” a spus că pentru unul dintre pacienți s-a încercat transferul într-o clinică din străinătate, însă starea acestuia s-a agravat, astfel că a fost readus la Terapie Intensivă.
„S-a încercat transferul într-o clinică din străinătate, dar starea s-a agravat rapid, motiv pentru care s-a renunțat la transfer, persoana fiind readusă la Terapie Intensivă. Cele două persoane în stare critică nu ar trebui transferate, există un risc major la mutarea din secție, dar dacă se va decide acest lucru, noi nu ne putem opune”, a precizat dr. Bogdan Păltineanu.
Doctorul Andrei Mircea Carantino a declarat că pentru unul dintre cei cinci pacienți internați la Secția de Chirurgie Plastică se ia în calcul externarea.
„Nu ne grăbim să-i externăm, pentru că nu vrem să apară probleme de sănătate. Mai întâi ne vom asigura că evoluția este bună”, a spus dr. Carantino.
În urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, au decedat 46 de persoane și alte aproximativ 150 au fost rănite și internate în spitale din Capitală.
În spitalele din Capitală mai sunt internate, luni, 83 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 15 sunt în stare critică, șase în stare gravă și 61 sunt stabilizați.
Dintre pacienții internați în spitale din Capitală, 35 au fost transportați spre unități sanitare din străinătate, însă patru au decedat. Ultima care a decedat, luni, la o clinică din Israel, este jurnalista și fotografa Teodora Maftei, care fusese transferată săptămâna trecută, la o clinică din Israel. Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache a murit duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveția și care a fost întoarsă din drum. Alți doi răniți au decedat sâmbătă, după ce au ajuns în Olanda.